pneumologie evacuare

Micuții pacienți evacuaţi din Secţia pneumologie a Spitalului de copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara sunt în siguranţă. Este asigurarea pe care o dau atât şeful Direcției Instituții Școlare, Sanitare, Sportive și Culturale din primărie, Mihai Costa, cât şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii. Vă reamintim că, vineri, Vladimir Cârpaci a mers la spital cu executorul judecătoresc şi cu bodyuguarzi pentru a evacua clădirea Secției de Pneumologie, în posesia căreia a intrat în 2006. Contactat de PRESSALERT.ro pentru a oferi detalii legate de soluţiile găsite de primărie, Costa a oferit o serie de informaţii care nu au fost făcute publice în timpul scandalului. Acesta a spus că în corpul de clădire lipit de sediul Hilfe, un fost ONG care a amenajat o şcoală de asistente şi care a cedat spitalului o parte din clădire, a fost amenjat un spaţiu special dintr-un hol. Costa spune că investiţiile au costat nu mai puţin de 240.000 de lei şi că au inclus 25 paturi şi dotări pentru ca bolnavii să beneficieze de aceleaşi condiţii ca şi cele de la pneumologie. Costa a mai dezvăluit şi că amenajările au fost făcute după ce primăria s-a înţeles cu Cârpaci să amâne intrarea în proprietate până în luna noiembrie. Informaţia a fost confirmată şi de Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al spitalului de copii, care spus că totul este în ordine şi că detalii despre noua amenajare vor fi făcute publice la mijlocul acesti luni.

Întrebat vineri cum comentează situația de la Spitalul de Copii, primarul Nicolae Robu a spus că “asta e situația”. “Juriștii primăriei au încercat până în ultima clipă evitarea evacuării, dar asta este. Dacă aș fi avut unde să-i mut, i-aș fi mutat până acum”, a declarat edilul-șef. Clădirea evacuată astăzi a fost retrocedată în 2006, dar până acum evacuarea a fost blocată de procesele dintre clanul Cârpaci şi spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.