Un pompier aflat în timpul liber a reușit, ieri, să prindă un tâlhar la scurt timp după ce acesta a atacat o femeie pe bulevardul Cetății din Timișoara. „Am văzut că un tânăr fuge şi din spate vine o femeie care striga să-l prindă că este hoţ. Am luat-o la fugă după el. A sărit câteva garduri, eu după el. Am reuşit să-l imobilizez. Avea lănţişorul femeii în mână. Am sunat la 112 şi au venit cei de la Poliţie. Suspectul îmi spunea că alţii l-au pus să fure, că i-au pus unii pistolul la cap „, a povestit plutonierul major George Petroiu de la ISU Banat. Pompierul este practicant de taekwondo. Cel prins de pompier a fost identificat ca fiind S. Dănuţ, de 19 ani, din localitatea Parţa. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea şi a celui de-al doilea suspect, A. Daniel, de 18 ani, din Timişoara. A fost recuperat şi lănţişorul de 20 de grame din aur care a fost smuls de la gâtul victimei. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru tâlhărie.







