Acțiune fără precedent a DIICOT, care a dus la descoperirea faptului că o rețea specializată în evaziune fiscală era sprijinită chiar de șeful BCCO Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu. Acesta este suspectat că i-a ajutat pe membrii grupării cu informații din dosare și legate de persoane urmărite de infracțiuni economice.
Astfel, astăzi procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Alba şi Hunedoara, fac 11 percheziţii domiciliare în cadrul acţiunii pentru destructurarea unei grupări infracţionale formată din şase învinuiţi, Gruparea era specializată „în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu”, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Procurorii au stabilit că, din anul 2003 până în prezent şi folosindu-se de calitatea de asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, precum şi de mai multe firme fantomă special create şi, sau folosite în scopuri infracţionale, au derulat operaţiuni comerciale şi financiare fictive (fraudă tip carusel, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare)). Prejudiciul în acest caz este esitmat la 3,5 milioane, prin neplata accizelor, a impozitului pe profit și a TVA-ului. În plus, există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii şi-au însuşit fără drept prin utilizarea unor manopere frauduloase diferite sume de bani din patrimoniul unor societăţilor comerciale (aproximativ 3,5 milioane RON) folosind înscrisuri false. „De asemenea, în cauză a fost începută urmărirea penală şi împotriva unui învinuit care are gradul profesional de comisar şef şi funcţia de şef al BCCO Alba Iulia, sub aspectul acuzaţiei de a fi comis infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii”, precizează DIICOT în comunicatul său, cu privire la Berbeceanu. „Din actele şi lucrările dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că în exercitarea funcţiei şeful BCCO Alba Iulia, cu intenţie, a ajutat învinuiţii cercetaţi penal prin furnizarea de informaţii cu privire la activităţile investigative desfăşurate de către D.I.I.C.O.T, sau de informaţii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale, ori cu privire la efectuarea unor activităţi procesuale (percheziţii, audieri de martori, etc.), sau prin comunicare de informaţii cu privire la modalitatea în care vor putea evita probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de aceştia (atenţionări cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon)”, mai spun cei de la DIICOT.
„Totodată se reţine că există suspiciunea rezonabilă că acest învinuit, având în virtutea atribuţiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către membrii grupării infracţionale organizate nu a luat măsurile legale, deşi statutul de poliţist îl obliga în acest sens, precum şi că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esenţiale cu privire la care a fost audiat. Acelaşi lucrător de poliţie nu a consemnat în declaraţia de avere înstrăinarea unui autoturism marca VW Passat”, se mai specifică în comunicat.
În același dosar se fac cercetări şi cu privire la alte două persoane pentru mărturie mincinoasă pentru una din ele (acuzaţia constând în aceea că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea), respectiv pentru infracţiunea de favorizarea infractorului cu privire la cea de a doua persoană şi care constă în faptul că luând la cunoştinţă de data efectuării unor percheziţii domiciliare a făcut cunoscut inculpatului cercetat în acea cauză acest aspect. La sediul DIICOT Alba urmează să fie audiate peste opt persoane.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, Gărzii Financiare Hunedoara şi al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara, iar suportul specializat a fost asigurat de SRI.
Comisarul șef Berbeceanu a devenit velebru după ce șeful SRI Alba-Iulia a fost arestat în urma unei operațiuni a Crimei Organizate pentru sprijinirea unei grupări specializate în furtul de utilaje din străinătate.
UPDATE 1 Potrivit unor surse apropiate anchetei, în același dosar este vizat viceprimarul Devei Ovidiu Moș, din partea PSD, și trei polițiști, dintre care unul a decedat între timp, precum și un șef de sucursală de bancă. Primarul Devei Petre Mărginean, viceprimarul Ovidiu Moș se află în delegație oficială în București, la Ministerul Educației. Delegația a început astăzi și se termină mâine, astfel că nu știe despre ce este vorba. Se pare că Moș a fost coleg de școală cu Berbeceanu. Printre cei vizați este un subcomisar de la Alba Iulia și un lucrător de la „Crimă Organizată” Deva, plus un fost comisar de la BCCO Alba care a dat declarații în 2011. Mai sunt vizați și un șef de sucursală de bancă și mai mulți oameni de afaceri, care au fost cercetați în alt dosar și condamnați la 5 și respectiv 6 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
UPDATE 2 Comisarul șef Traian Berbeceanu a fost ridicat de la locuința sa de polițiști, care au luat și patru pachete sigilate din casa acestuia. Întrebat, în momentul în care a fost urcat în dubă, dacă i-a ajutat pe membrii rețelei, Berbeceanu a declarat: „Asta e cea mai mare mârșăvie ce se poate întâmpla”.







