colegiu baricadat

Reprezentanţii Primăriei Timişoara încearcă, pentru a doua zi consecutiv, să evacueze clădirea în care se află Colegiul Tehnic de Vest pentru a le face loc celor de la Liceul de Art. Încă de la ora 07.00, angajaţii RETIM au parcat două camioane în spatele colegiului şi aşteaptă să ridice mobilierul din instituţie. Zeci de profesori s-au baricadat şi astăzi în şcoală, au încuiat uşa de la intrare pe dinăuntru, iar cealaltă uşă de acces a fost blocată cu bănci şi scaune. În acest moment, Mihai Costa, şeful Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale din cadrul Primăriei Timişoara, inspectorul şcolar general Cornel Petroman şi adjunctul Poliţiei Locale, Dorel Cojan, discută cu directorul colegiului şi cu avocatul angajat de membrii de sindicat. Reprezentantul Primăriei a încercat să-i liniştească pe dascăli că nu vor interveni în forţă, ci doar au venit ca să facă inventarul sălilor.

UPDATE 1 Discuţii aprinse între reprezentanţii autorităţilor şi avocatul profesorilor. Mihai Costa a dat asigurări că nu se va interveni în forţă, ci cele două camioane sunt în faţa clădirii „pentru că au to dreptul, nu s-a făcut nicio presiune. Nu pot să comentez faptul că domnul primar Robu a sus, ieri, să se intervină în forţă”. Avocatul dascălilor a atras atenţia că reprezentanţii Colegiului Tehnic de Vest nu se vor muta în locaţia de pe B-dul Liviu Rebreanu pentru că „nici Liceul de Arte Plastice nu a respectat Hotrărârea de Consiliu Local din 2011, ei au rezistat. Noi suntem mai fraieri şi trebuie să ne mutăm?”. Cornel Petroman nu a comentat în niciun fel declaraţiile celor două părţi, doar a ţinut să precizeze faptul că Primăria a decis mutarea Colegiului  şi inspectoratul nu are nicio implicare. Discuţiile s-au încheiat fără niciun fel de rezultat. Se aaşteaptă o nouă rundă de discuţii cu primarul Nicolae Robu, profesorii glumind pe seama edilului că „în copilărie a vrut palmier şi nu a avut  şi acum şi-a luat 20”.

UPDATE 2 Primarul Nicolae Robu a venit la Colegiul de Vest, dar după câteva minute de discuţii a plecat nervos, acuzându-l pe avocatul profesorilor că „este un mercenar, Nu pot să discut cu un mercenar”. Edilul a acuzat profesorii de faptul că modul lor de acţiune este „un model de mineriadă”. După o serie de acuze la adresa profesorilor, primarul a explicat „nu sunt un dictator” şi a cerut să se discute pe argumente „nu pe isterii”.  Primarul a spus că, în acest moment, nu se ştie  unde vor începe elevii şcoala, analizându-se inclusiv o nouă variantă ca Liceul de Arte să fie mutat în spaţiul de la Şcoala Generală Nr.12, aflată în apropiere de colegiu. Nicolae Robu i-a ameninţat pe profesori că vor răspunde, inclusiv penal, şi a plecat împreună cu reprezentanţii Primăriei Timişoara să vadă spaţiile de la şcoala din apropiere.

UPDATE 3  Primarul Robu a verificat spaţiile de la Şcoala Generală Nr. 12 şi a adăugat că este exclus ca Liceul de Arte Plastice să se mute în locaţia respectivă pentru că toate sălile sunt pline. Edilul şef i-a adunat pe profesori într-o clasă ca să-i anunţe că „nu există altă soluţie decât cea pe care Consiliul Local a aprobat-o şi trebuie pusă în aplicare”. Nicolae Robu a dat-o la întors şi a încercat să lămurească faptul că ieri a chemat jandarmii ca să facă un culoar să poată fi mutată mobila, şi nu ca să intervină în forţă asupra profesorilor. În final, edilul şef i-a ameninţat pe dascăli că va depune plângere penală pentru toate persoanele care au împiedicat punerea în practică a hotărârii de Consiliu Local şi va cere daune materiale şi morale. De asemenea, primarul Timişoarei le-a transmis profesorilor nu vor mai primi niciun ban de la municipalitate pentru acoperirea cheltuielilor. „Aşteptaţi-vă la tot ce v-am spus, aveţi o atitudine tipică minerilor, este profesionadă ceea ce se întâmplă”, a spus Nicolae Robu în final, care a ieşit din încăpere fiind acuzat de profesori că a susţinut un monolog pentru că nu i-a lăsat să vorbească.

Astfel, şcoala va începe luni ca şi până acum, adică Liceul de Arte Plastice în locaţia din centru, iar Colegiul Tehnic de Vest în clădirea în care funcţionează de 60 de ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.