DSC_0092

Ceremonie de deschidere a noului an universitar cu mult fast, în această dimineaţă, la Universitatea de Vest din Timişoara. Aula Magna a universităţii s-a umplut de „boboci”, care, însoţiţi de părinţi, au participat la eveniment, curioşi să afle mai multe despre ce le rezervă cei trei ani de facultate. Manifestarea a început în jurul orei 10.00 cu intonarea imnului „Gaudeamus”, iar un preot i-a rugat pe cei prezenţi să se ridice în picioare ca să rostească „Tatăl nostru” şi a adăugat că se bucură de faptul că Universitatea de Vest are şi o secţie de Teologie Ortodoxă în care pot învăţa viitorii preoţi.

DSC_0094

A urmat la microfon rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea, care s-a mai lăudat că pentru prima dată după anul 2000, instituţia pe care o conduce a introdus examene de admitere la toate facultăţile şi a adăugat că „acest lucru ne distinge faţă de celelalte universităţi”. Printre oficialităţile care s-au înghesuit să participe la ceremonia de deschidere a noului an universitar la UVT s-a numărat şi Maria Grapini, ministrul Turismului şi al IMM-urilor, care a afirmat emoţionată că participă pentru prima dată la o astfel de ceremonie în calitate de ministru. „IMM-urile au nevoie de voi, produsul universităţilor, ca să se dezvolte. Niciun Guvern nu va face o treabă bine dacă nu are oameni de valoare”, le-a transmis Maria Grapini „bobocilor”. În final, ministrul i-a încurajat pe studenţi să participe la cursuri şi a adăugat că se bucură de faptul că Universitatea de Vest a introdus examen de admitere.

DSC_0107

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, le-a spus şi el câteva cuvinte studenţilor în calitate de „dascăl de suflet”, dar de data aceasta nu a mai vorbit de echipa de fotbal ACS Poli, ci le-a transmis studenţilor că Timişoara are o „activitate culturală şi sportivă bogată şi vă aştept să participaţi activ”. Viceprimarul Traian Stoia a participat la eveniment, dar nu a mai apucat să ia cuvântul pentru că a trebuit să plece la o altă întâlnire. Ceremonia de deschidere a anului universitar 2013 – 2014 s-a încheiat cu o prezentare despre Universitatea de Vest şi cu un spectacol susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.