robu maini 14

„Trebuie găsite soluții pentru că eu nu pot accepta ca timișorenii să fie torturați cu un miros atât de neplăcut și intens ca cel simțit în zonă”. Asta este concluzia la care a ajuns din nou edilul-șef  Nicolae Robu privind firma Continental. Acesta a povestit astăzi că a avut, la finele anului trecut, o discuție cu reprezentanții companiei care i-au demonstrat științific că fac tot ce se poate pentru ca mirosul de cauciuc din zona Pădurea Verde să fie cât mai redus. Edilul spune că în primele luni ale anului a simțit chiar el că mirosul din zonă s-a redus, acum însă a admis că, în mod inexplicabil și în ciuda tehnologiilor moderne, precum filtrele de aer, mirosul din zonă este din ce în ce mai apăsător. „Fac un nou apel la compania Continental să găsească soluții pentu ca acest miros să dispară sau cel puțin să fie redus. Din păcate, sunt sceptic că se va putea face ca mirosul să dispară cu desăvârșire oricât de mult mi-aș dori eu asta”, a comentat astăzi Robu. Deși nu a oferit momentan o soluție pentru rezolvarea problemei, edilul șef spune că nu va tolera o astfel de situație. Fără a rosti cuvintele „grea moștenire”, Robu a mustrat fosta administrație care a oferit acord de construire în acea zonă, menționând că era evident că acolo va mirosi urât ca urmare a activității companiei.  În acest weekend, timișorenii vor ieși în stradă la noi proteste cu măști, sub deviza „Timișoara pute a a cauciuc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.