Cu riscul de a fi plictisitor – ş-asta pentru că au curs tone de cerneală (sau jdemii de postări) pe această temă- şi de a mă pune rău cu o grămadă de organizatori de evenimente pe plan local, reiau spinosul subiect al concertelor gratuite. E neesenţial dacă spectacolul cu pricina este inclus în campania electorală a vreunui partid, pentru promovarea unei mărci de telefonie sau dacă are ca scop salvarea Roşiei Montane sau legalizarea eutanasierii câinilor. Şi nici dacă concertul X se desfăşoară într-un pub. Spectatorul trebuie să plătească pentru orice reprezentaţie artistică. Cum se întâmplă la teatru, filarmonică sau alte stabilimente de asemenea gen. Unde are loc un act artistic. Prin concertele astea gratuite, se ucide artistul. Iresponsabilitatea aceasta a oamenilor care nu înţeleg că muzica unui artist trebuie plătită se răsfrânge asupra multor domenii conexe. Trecut-au vremurile în care muzicienii puteau trăi din vânzarea de discuri.
Unii dintre ei câştigă ce-i drept din difuzările la radio şi TV, dar marea majoritate a acestora depind complet de biletul de intrare. Prin concertele astea gratuite organizatorii fac un deserviciu imens tuturor artiştilor aflaţi la început de drum. Sau care nu sunt mainstream. Publicul trebuie să fie obişnuit ca la orice concert să existe bilet de intrare. Poate fi şi simbolic, chiar un trei lei – de exemplu – dar e musai să existe pentru că altfel cetăţeanul se obişnuieşte prost. Dacă tot descarcă de pe net muzica favoriţilor şi are ocazia să asiste la sindrofii gratuite, ce rost mai are să plătească bilet, nu? Desigur, şi afară există concerte gratuite. Doar că acolo aceste evenimente sunt „excepţia“ de la regulă. Aprecierea pentru un artist nu constă nici în like-uri de pe Facebook şi nici în clasicul „lasă că se descurcă el cumva“. Muzicianul creează un produs, care e musai să aibă un preţ. Graţie mai multor factori, sarabanda acestor concerte gratuite va mai continua mult şi bine într-o ţară în care multe-s pe dos. Sunt sigur că va mai curge destulă bere pe Bega (vorba celor de la Implant pentru Refuz) până când cetăţeanul ăsta căruia I se spune că are drepturi europene va avea conştiinţa civică de a plăti pentru un concert. De muzică „uşoară“, cum ar numi-o unii.
