Nu a scos niciun cuvânt legat de problema maidanezilor după ce a aflat de legea dată de Parlament, dar se preocupă îndreaproape de situaţia altor judeţe. Primarul Nicolae Robu a postat astăzi un nou sondaj pe grupul „Împreună pentru Timişoara” pe care l-a fondat pentru a păstra legătura cu cetăţenii. Discursul primarului începe astfel „ dragi prieteni, vă propun să încheiem discuțiile pe tema câinilor fără stăpân, dat fiind că subiectul este închis din punct de vedere legislativ și să abordăm o altă temă deosebit de fierbinte: ROŞIA MONTANĂ” . În postarea sa, primarul le cere timişorenilor să spună dacă sunt pentru proiect sau împotriva acestuia. Mai exact, Robu oferă patru opţiuni: “ÎMPOTRIVĂ, considerând proiectul dezastruos pt mediu, PENTRU, considerând proiectul avantajos economic şi social, PENTRU – proiect avantajos economic şi social + nedezastruos pt mediu, ÎMPOTRIVĂ – proiect dezastruos pt mediu + insuficient de avantajos economic”. În primele zece minute de la postarea edilului nu mai puţin de 65 de timişorenir au votat împotrivă în vreme ce doar nouă au fost pentru.







