Scena muzicală timişoreană actuală e asemenea unui peisaj sumbru, extras parcă din filmele lui Hitchcock, în care nori negri prevestesc o furtună cât se poate de înfricoşătoare. Artiştii-s confuzi, organizatorii de evenimente aşijderea, iar patronii de cluburi preferă să meargă pe linia „sigură“. Ghidaţi de un principiu cât se poate de real: „De ce să ţin un concert cu o trupă – fie ea străină sau timişoreană – când pot aduce un amestecător de MP3-uri, care aduce acelaşi număr de public şi ţine lumea până dimineaţă?“. Desigur, el este un businessman şi nu poate fi condamnat pentru această atitudine. Publicul asistă – cu sau fără voia lui – la acest peisaj cu norii sub formă de nicovală care prevestesc vijelia.
Pentru această situaţie, e foarte uşor să dai vina pe public, dar mult mai greu e să găseşti soluţiile care îţi permit să ocoleşti furtuna. Se ştie, lumea a fost învăţată să nu plătească bilet de intrare la concertele susţinute de artişti. De cumpărarea de CD-uri nici nu mai poate fi vorba. În asemenea condiţii, muzicienii timişoreni s-au adaptat şi ei cum au putut acestor vremuri. Unii au ales să fie mercenari. Ăia care se regăsesc în componenţa mai multor trupe. Reuşesc să-şi plătească facturile, dar au renunţat demultişor la statutul de „artişti“. Există şi genul acela care s-au resemnat în carapacea lor. Fiindcă nu înţeleg nimic din comportamentul publicului din vremurile noastre, stau pitiţi prin casă sau studio şi încearcă să supravieţuiască. Alţii şi-au dat seama că pentru a „fenta“ norii, e musai să faci paşi „afară“. Spre Bucureşti e tot mai greu, căci în vremurile noastre concurenţa e mare şi ca să ai succes trebuie să te aliezi cu câte un „protector“, aşa că şi-au încercat norocul peste hotare. Lucru care nu e tocmai uşor, din diverse considerente. Cum ar fi bariera lingvistică. Sau faptul că printr-un orăşel pe jumătate cât Timişoara, d-afară, găseşti mult mai mult profesionalism pe metru pătrat. Sau pe cap de muzician, dacă vreţi.
Şi totuşi, nu e imposibil. Au demonstrat-o destui timişoreni în ultima vreme. Cei de la The Egocentrics, care în felia de stoner-rock participă la festivaluri internaţionale de renume. Sau mai vechii Negură Bunget, care în felia de metal susţin turnee în Europa sau America. Zilele acestea Leizaboy şi MC Tina reprezintă România în cadrul celui mai faimos festival de drum and bass din lume în Italia. Şi-n domeniul jazz-ului îi avem pe Sebastian Spanache Trio care au reuşit să „lege“ un turneu peste hotare. Se pregătesc de start „afară“ şi cei de la Burning Table, iar exemplele pot continua. Dincolo de frustrări, muzica made in Timişoara se aude şi dincolo. Dincolo de nori, e o rază de lumină.
