robu maini 14

Nicolae Robu se gândeşte să ia măsuri serioase astfel încât în Timişoara să nu aibă loc o tragedie asemeni celei din Bucureşti, unde un copil de doar patru ani a fost sfâşiat de câinii de pe stradă. „Este de coşmar, nu-mi pot închipui să se ajungă într-o astfel de situaţie niciunde în România. Această tragedie ar trebui să le dea de gândit celor care tratează problema câinilor cu superficialitate. Nu trebuie să se întâmple tragedii ca să luăm măsuri”, a declarat, astăzi, primarul Timişoarei. Edilul şef a adăugat că nu este prea mulţumit de măsurile care s-au luat în oraşul de pe Bega pentru limitarea numărului câinilor vagabonzi, iar după aprecierea lui „întâmplătoare, pentru că văd câinii din maşină, când merg pe jos”, peste jumătate au fost sterilizaţi. Primarul Timişoarei nu înţelege de ce cetăţenii nu au venit să-şi sterilizeze animalele gratuit în momentul în care clinica mobilă a fost în cartierul lor. Doar 25 de proprietari de animale şi-au sterilizat câinele la clinica mobilă din fiecare cartier. Până în acest moment, municipalitatea nu a aplicat nicio amendă proprietarilor care deţin câini care nu sunt de rasă nesterilizaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.