„Când am auzit că am SIDA, eram sigură că acest lucru înseamnă moarte. Am acceptat că mi s-a întâmplat asta, dar nu ştiam cum o să fie sfârşitul, cum o să mor. Deseori mă gândeam că ar fi bine să iau un lanţ si să mă leg de un copac şi cred că până dimineaţa aş fi murit de frig într-o zi de iarnă, nu ar fi avut cine să mă salveze. Mai bine să mor când vreau eu, decât în chinuri”. Aşa îşi începe povestea Alina, o femeie de 35 de ani, diagnosticată cu virusul HIV în urmă cu nouă ani. Totul a pornit de la o operaţie de peritonită la care Alina a fost supusă în anul 2000, la Spitalul Municipal din Timişoara. Neatenţia medicilor care nu au dezinfectat ustensile cum trebuie au costat-o scump pe femeie. De abia după patru ani, când a început să se simtă din ce în ce mai rău, a aflat care este cauza problemelor ei de sănătate. Alina nu a încercat niciodată să îi tragă la răspundere pe cei care au condamnat-o la moarte pentru că „nu mai avea rost, au trecut atâţia ani de când am aflat că sunt infectată. Când mă gândesc că le-am dat medicilor 100 de euro ca să mă opereze de peritonită şi m-au îmbolnăvit de SIDA, nu-mi vine să cred”.
Au urmat clipe grele pentru Alina: timp de câteva luni a suferit o semipareză facială, iar apoi a fost diagnosticată cu TBC la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, însă orice tratament ar fi urmat, nu avea niciun efect pozitiv asupra stării de sănătate. Atunci medicii s-au gândit că una din cauzele pentru care femeia nu dă niciun semn de vindecare ar putea fi faptul că este seropozitivă, iar analizele au confirmat acest lucru. „Boala a evoluat rapid, am aflat că sunt seropozitivă destul de târziu. Am început tratamentul şi mi-am revenit, nu mai îmi era foarte rău. Acum, m-am obişnuit cu faptul că am SIDA, încerc să mă gândesc la lucrurile cu adevărat importante din viaţa mea. Nu mai mi-e frică de moarte”, ne povesteşte Alina.
Femeia a fost tratată cu dispreţ de oamenii la care se aştepta cel mai puţin, medicii. Alina a ajuns în situaţia în care a cutreierat tot oraşul în căutarea unui dentist dispus să îi trateze o măsea umflată sau să îi facă un banal control ginecologic. Tânăra spune că, de cele mai multe ori, „medicii invocau tot felul de motive atunci când îi anunţam că am SIDA. Mă simţeam neajutorată, nu ştiam la cine să apelez”. Indiferenţa şi răutatea medicilor care ştiau că este infectată cu virusul HIV au determinat-o pe Alina să fie tot mai rezervată, femeia nu a îndrăznit să le spună nici măcar părinţilor sau fiului ei că este seropozitivă. Alinei îi era frică cel mai mult că fiul ei ar avea cel mai mult de suferit pentru că „nu ar mai fi avut prieteni dacă s-ar fi aflat că am SIDA. Nici părinţilor nu le-am spus pentru că poate din greşeală ar fi spus la altcineva şi atunci tot fiul meu ar fi fost afectat”.
Alina a fost infectată cu virusul HIV imediat după ce a divorţat. Fiul ei are 18 ani şi locuieşte la bunici de când era copil, iar femeia s-a mutat într-o mică locuinţă, în chirie, într-un sat din apropierea Timişoarei. La doi ani după ce a aflat că este seropozitivă, în viaţa Alinei a intrat un bărbat de care s-a îndrăgostit destul de repede, dar era realistă, era convinsă că nimeni nu ar fi dorit să aibă o soţie cu SIDA. Aşa că şi-a luat inima în dinţi şi într-o seara i-a spus prietenului său ce boală are. „Pentru câteva secunde, iubitul meu nu a spus nimic, apoi m-a întrebat „Nu am luat şi eu virusul, pentru că ne-am sărutat?”. I-am explicat că este nevoie de două kilograme de salivă ca să ia şi el SIDA şi apoi mi-a spus că trebuie să plece acasă pentru că are ceva treabă, dar mâine se întoarce la mine. Am ştiut că este ultima dată când o să-l mai văd. Însă a doua zi a intrat pe uşă. Nu mi-a venit să cred, am rămas mască, îmi spuneam că e nebun”. Cei doi sunt împreună de şapte ani, iar testele au arătat că soţul ei nu s-a infectat cu virusul HIV.
În acest an, Alina a participat din partea Centrului Comunitar de zi pentru Persoanele cu Dizabilităţi „Speranţă în viitor” la o conferinţă susţinută la Bucureşti despre SIDA. A rămas uimită când a văzut că o femeie seropozitivă de 80 de ani trăieşte şi a început să aibă şi mai multă încredere în ea. Alina îşi aduce aminte că de câteva ori a renunţat să mai lupte şi a refuzat să mai ia tratamentul care ţine boala sub control, dar după câteva luni a început să se simtă din ce în ce mai rău şi s-a speriat că ar putea să moară. Femeia crede că persoanele cu SIDA sunt discriminate în primul rând din lipsa de informare şi pentru că mulţi asociază SIDA cu prostituţie, droguri sau homosexualitate. Alina este optimistă, nu o să împărtăşească cu nimeni secretul său şi speră că va mai trăi cel puţin 20 de ani ca să-şi poată construi casa mult visată.
Asociaţia Familiilor-HIV „Speranţă în viitor” este singura din judeţul Timiş care îi ajută pe tinerii cu SIDA să se integreze în societate. La sediul asociaţiei primesc consiliere psihologică, dar mai ales sunt ajutate să îşi găsească un loc de muncă 41 de persoane seropozitive. „Părinţii sunt prea protectivi cu copiii care au SIDA, îşi spun că e mai bine ca să stea acasă, că vor munci ei pentru ei, renunţă să îi mai trimită la şcoală. Noi vrem să îi ajutăm pe tineri să înţeleagă că nu aceasta este soluţia, la noi urmează diferite cursuri de calificare şi mulţi dintre ei reuşesc să îşi găsească un loc de muncă”, ne-a spus Marina Lup, asistent social. Persoanele seropozive reuşesc să ducă o viaţă aproape normală cu ajutorul tratamentului pe care trebuie să îl ia în fiecare zi. Un astfel de tratament costă cel puţin 5.000 de lei, dar statul este cel care acoperă aceste costuri. Cel mai greu pentru persoane seropozitive este atunci când unul dintre prietenii lor cu HIV moare de la o banală răceală sau alte complicaţii.
Sursa foto: espanol.torange.biz
