Liderii USL Hunedoara, printre care doi senatori şi patru deputaţi, au declarat, luni, la Deva, că Guvernul nu ar trebui să cedeze presiunii greviştilor de la Timişoara şi să îşi menţină decizia ca sediu regional al Finanţelor să fie la Deva, în caz contrar Hunedoara se va opune oricărui sediu administrativ al unui instituţii descentralizate, iar la proteste vor participa toţi locuitorii judeţului nu doar angajaţii unei descentralizate.
Preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, senatorii Cosmin Nicula (PSD), Dorin Păran (PNL), deputaţii Natalia Intotero (PSD), Bogdan Ţîmpău (PNL), Carmen Hărău (PNL) au declarat, luni, într-o conferinţă de presă organizată la Deva după protestul care a avut loc în judeţul Timiş faţă de decizia ca sediul regional al Finanţelor să fie la Deva că Guvernul nu ar trebui să cedeze presiunii greviştilor.
„Asemenea decizii nu se iau prin forţă şi prin greve ale unor salariaţi şi cred ca dacă Guvernul va ţine cont de acestă revoltă e ceva dăunător. Ce ar fi să facem şi noi. Cu prima şedinţă în care se va stabili un sediu de o altă descentralizată: de vânători, de pescari, nu are nicio importanţă, o să facem şi noi grevă că o vrem la Deva. Nu mi se pare o abordare serioasă şi pertinentă nici a liderilor politici din Timiş şi nici a salariaţilor. Mă refer la liderii USL domnul Bojin preşedintele PSD pe Timiş şi domnul Robu preşedintele PNL pe Timiş (…) Dacă Guvernul cedează este grav pentru că la prima descentralizare care se va stabili o locaţie Deva va fi prima în revoltă şi eu nu o să scot numai o anumită direcţie, voi încerca să fac grevă cu toţi locuitorii judeţului Hunedoara. Îmi asum ce am spus”, a declarat, luni, preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ.
Acesta susţine că are încredere că Guvernul nu va ceda presiunii greviştilor. „Eu cred că o vedere de ansamblu mai bună decât o are Guvernul nu o are nimeni. Şi ca atare Guvernul şi-a asumat responsabilitatea conducerii administrative a acestei ţări nu are decât să facă şi paşii care trebuie făcuţi în ceea ce priveşte regionalizarea şi stabilirea sediilor unor instituţii descentralizate”, a mai declarat Moloţ.
Pe de altă partea, preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor susţine că protestul nu ar fi trebuit să aibă loc. „Am fost de acord ca Timişoara să fie capitala regiuni dar şi ei trebuie să înţeleagă că multe dintre conducerile deconcetratelor trebuie să fie împărţite echitabil în alte judeţe tocmai pentru a avea o dezvoltare durabilă şi corectă în toate judeţele.(…) Riscăm o super centralizare a descentralizatelor într-un singur loc şi cred că dacă se cedează astfel la un miting gen Timişoara nu face decât să iasă şi alte oraşe care nu sunt mulţumite. Cred că Guvernul trebuie să fie pe poziţie şi să înţelegem că regionalizarea trebuie făcută prin legi care se hotărăsc de Guvernul României prin dezbateri publice aşa cum au fost făcute şi nu prin forţă aşa cum s-a făcut azi la Timişoara, o manifestaţie care, dacă era bine gândită, nu trebuia să aibă loc”, a mai declarat Nistor.
sursa fot evz.ro







