protest finante 10

Protestul de la Finanțele Publice din Timiș continuă și astăzi în așteptarea ședinței de Guvern unde ar trebui să se decidă dacă Timișoara sau Deva va fi sediul viitoarei Direcții regionale a Finanțelor Publice. După două zile în care activitatea a fost blocată total, finanțiștii timișeni refuzând să lucreze în semn de protest față de intenția de a muta la Deva „centrul finanțelor” din Vestul țării, astăzi acțiunile contiună într-o formă mai lejeră. Angajații au început lucrul, însă sunt în grevă japoneză, având  banderole  pe mână. Decizia de a reîncepe lucrul a fost motivată că este perioadă de depunere a declarațiilor de către agenții economici, iar, în plus, ieri, Corpul de Control al Ministerului Finanțelor a trimis o adresă prin care solicita o raportare exactă a încasărilor din zilele în care s-a întrerupt activitatea. Finanțiștii așteaptă decizia din ședința de Guvern de astăzi.

UPDATE 1 Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că s-a luat o decizie în privința sediului viitoare Direcția Regională a Finanțelor Publice. „Rămân un politician atașat sută la sută Timișului și, din această postură, vreau să vă anunț că Direcția Regională a Finanțelor Publice Banat va avea sediul la Timișoara, în ciuda tuturor zvonurilor care au circulat în ultima perioadă. Celor care în ultimele zile au lansat informații false că inclusiv eu mi-am dat acordul ca Direcția Regională să fie la Deva le transmit că astfel de gesturi nu-i onorează”.

UPDATE 2 Primarul Nicolae Robu a confirmat şi el informaţia publicată de PRESSALERT.ro.  Edilul şef spune că a primit o asigurare de la ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, că Finanţele vor rămâne la Timişoara. Cu toate acestea, primarul a avertizat că este necesar să înţelegem că nu toate marile direcţii vor avea sediul la Timişoara. Cât despre proteste, primarul crede că acestea nu au cântărit foarte mult în luarea deciziei, ci că mai degrabă guvernul ar fost convins de argumentele prrezentate, şi nu de mişcările de stradă.

UPDATE 3Premierul Victor Ponta a anunţat, în deschiderea şedinţei de Guvern, că, astăzi, se „va termina cu emoţia legată de sediul Finaţelor”. Ponta a comentat că şi-ar dori ca finanţiştii să fie la fel hotărâţi când este vorba de colectarea taxelor ca şi când luptă  pentru „apărarea scaunelor”, fiind nemulţumit de rezultatele pe primele luni. Primul ministru a cerut ca până la 1 septembrie, noile direcţii regionale să fie funcţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.