timpark01_resize

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, anunța la începutul săptămânii reintroducerea plății în parcările din centrul orașului și modificarea implicită a sistemului Timpark pe motiv că ” se abuzează de folosirea acestor parcări pe bază de abonamente şi nu se asigură fluenţă corespunzătoare pentru ele aşa cum trebuie să fie în cazul parcărilor ultracentrale din fiecare oraş”. PRESSALERT.ro a intrat în posesia unui raport recent al Curţii de Conturi, care a efectuat un nou control la Administrarea Domeniului Public SA, unde acţionar unic este Consiliul Local Timişoara.  Raportul dovedeşte că decizia de scumpire a fost luată pentru că societatea primăriei a intrat pe pierdere după ce s-a aprobat actualul sistem Timpark. Astfel s-a constatat că dacă în primele cinci luni ale anului 2012, ADP a încasat 648.019 lei din administarea parcărilor, în perioada similară din 2013 fiind – 353.288 lei. Situaţii similare s-au înregistrat în cazul ridicărilor de maşini şi al curăţeniei în Primărie şi a WC-urilor publice.

„Având în vedere efectul defavorabil asupra situaţiilor financiare a pierderilor înregistrate pe centrele de profit ale societăţii verificate (1.448.767 lei – efect determinat ca abatere la datele de analiză pe 2012, 2013), auditorii publici externi îţi exprimă rezervele asupra principiului continuităţii activităţii, acesta neputând, în opinia auditorilor, să-şi mai continue activitatea în mod profitabil în condiţiile actuale de limitare a activităţii societăţii de către deliberativul local”, se arată în notă Curţii de Conturi, în care vinovat de situaţia critică de la ADP a fost găsit Consiliul Local Timişoara care a adoptat hotărârea privind introducerea sistemului Timpark. Principalele motive identificate pentru „găurile” de la ADP – dispariţia parcărilor cu plată, limitarea plăţii parcării la sistemul SMS şi doar la sediul ADP şi eliminarea activităţii de blocare – ridicare a maşinilor.

De asemenea, interpretarea după ureche a prevederii introduse conform căreia 50% din sume trebuie să ajungă în bugetul local a făcut ca ADP să plătească aproape 500.000 lei nejustificat, în condiţiile în care plata se putea efectua la încheierea exerciţiului financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.