Ecluza canalizării apei din străvechea cetate medievală a Timișoarei a fost descoperită în locul unde trebuie așezată fundația celeia de-a cincea clădiri din primul ansamblu de birouri de clasa A din Timișoara, City Business Center, aflat în apropierea Pieţii 700. La finele acestei săptămâni arheologii de la Muzeul Banatului au fost chemați după ce excavatoarele care săpau fundația au dat din nou peste vestigii arheologice.
La fel ca și în cazul celorlalte patru clădiri, în pământ s-au descoperit părți din zidurile fostei cetăți medievale iar pe viitor se caută soluții pentru ca vestigiile să poată fi admirate de toată lumea. ”Am găsit fundații ale zidului cetății Timișoarei și imediat am chemat specialiștii de la Muzeul Banatului ca să facă săpăturile arheologice care se impun. Am început deja să discutăm cu arheologii și cu autoritățile de la Direcția de Patrimoniu a județului pentru a găsi cea mai bună soluție de conservare și prezentare a descoperirilor noastre. Ne-am arătat disponibilitatea de a integra în proiectul clădirii de birouri și de a conserva și arăta o parte din ele în zona pietonală sau într-un lobby al clădirii”, ne-a spus Ovidiu Șandor, managerul proiectului City Business Center. Potrivit arheologilor ecluza medievală e unică în România.







