Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean a oferit astăzi detalii fierbinţi despre rolul Timişoarei în procesul de regionalizare. „Politicul de foarte multe ori vinde iluzii. Este momentul să oferim certitudini. Timişoara va fi reşedinţa acestei regiuni. De cealaltă parte, un alt lucru pe care îl va avea va fi un preşedinte puternic care va fi din PNL şi acest lucru este pentru noi o certitudine”. Rugat să explice de unde vine siguranța că preşedintele regiunii va fi din PNL, Ardelean a explicat că „în ideea aceasta am avut discuţii atât cu partnerii din alianţa din USL, pentru că nu suntem doar noi şi PSD, am avut discuţii şi calcule pe care le-am făcut în politică. Lucrăm pe sondaje care arată o probabilitate foarte mare ca preşedintele pe regiune să fie din partea PNL. Un alt lucru pe care trebui să îl luaţi în considerare este numărul mare de votanţi pe care i-am avut în zona PNL, pe toate cele patru judeţe”. Două nume mari pe care Ardelean le-a amintit pentru funcţia de preşedinte sunt Sorin Frunzăverde şi Nicolae Robu. „ Cert este că PNL va da preşedintele aceste regiuni”, a conchis senatorul PNL.







