
Zeci de copii care frecventează Grădinița PP 37 din Timișoara stau închiși în clase peste zi, fără să poată profita de vremea frumoasă. Reprezentanții Direcției de Mediu din primărie să păstreze curat parcul unde ar trebui să iasă la joacă micuții, însă anul acesta responsabilii au venit să taie iarba o singură dată, după insistențele celor ce conduc grădiniță și care au fost nevoiți să dea la coasă țărănește, cu niște coase de împrumut, ca să înlăture bălăriile.
O vizită la locația grădiniței (care mai are două) de pe Calea Aradului nr.56 dezvăluie un peisaj sinistru. Scaieți înalți de 20 – 30 de centimetri, iarbă la fel, plină de mere care cad din livada din zonă și putrezesc pe sub buruieni. Musculițe de oțet, țânțari și alte insecte își fac veacul în vegetația luxuriantă. Nici urmă de copii însă, deși este spațiul unde cei mici ar trebui să se joace. Părinții se plâng că micuții lor sunt nevoiți să stea în interior, în loc să alerge la aer liber. ”Cât e acasă e mereu în camera lui. Stăm la bloc și nu îi place afară. Nici nu are unde să se zbenguie printre betoane. Ideea cu grădinița peste vară era tocmai pentru că exista posibilitatea să iasă, supravegheat, să se joace în aer”, ne-a mărturisit un părinte. Un altul adaugă că a renunțat chiar să aducă copilul la grădiniță din același motiv. ”L-am dus câteva zile pe fiul meu la grădiniță acum două săptămâni, apoi mi-a venit acasă tot mușcat de insecte. Am crezut că sunt purici. Am văzut apoi că e vorba de iarba prea mare și merele care se strică în ea. Cum au fost mai multe reclamații de la părinți care au sesizat aceeași problemă, cei de la grădiniță au decis să țină copiii în clase. Așa că l-am ținut acasă pe fiul meu. Pentru că e sufocant în iulie în sala de clasă”, a mai povestit o mămică.
”Copiii au la dispoziție patru săli de clasă”
La Grădinița PP 37 vin copii inclusiv din cartierele Dacia și Lipovei. Numai în sediul care împarte curtea cu Secția 5 Poliție vin, peste an, aproximativ 200 de copii, iar vara, aproape 30, care stau de dimineața, de la ora 6.30, până la ora 17.00.
Administratorul grădiniței, Dragoș Fota, înceracă să facă ordine în curte, dar spune că nu face față. ”Știți foarte bine cum se face această treabă. Eu nu am dreptul să tai iarba de capul meu. Nici nu am cu ce. Am cumpărat saci și adunăm tot la două zile merele de pe jos. Ele cad întruna. Copiii sunt mici, au tendința să caute pe jos lucruri și să le bage în gură. Nu putem risca să mănânce mere de pe jos și să se îmbolnăvească. Și nici nu pot scoate îngrijitoarele la cules de mere când ele trebuie să supravegheze copiii. Aceștia au la dispoziție patru săli de clasă unde se pot juca – fetele în încăperile cu mai multe păpuși, băieții la televizor sau la DVD ori cu mașinuțele. Acum câteva zile am vorbit la primărie și mi s-a transmis verbal promisiunea că vor veni să taie iaba”, a spus Dragoș Fota. Contactați de PRESSALERT.ro, reprezentanții Primăriei Timișoara nu au comunicat un punct de vedere cu privire la această situație până la ora publicării acestui articol.
UPDATE ”Intervențiile la obiective se pot face punctual, în urma solicitărilor făcute în scris. La Grădinița PP nr 37 de pe Calea Aradului nu s-a intervenit deoarece nu a existat nicio solicitare înregistrată la primărie”, ne-a spus Alina Pintilie, șeful Directiei de comunicare a Primăriei Timișoara.

















