Toamna se numără bobocii, spune un mai vechi proverb românesc. Tot pe atunci anunţă şi Titu Bojin, şeful PSD-iştilor din judeţ, o numărătoare interesantă, cea a directorilor cu performanţe. Cel mai probabil, deşi nu a făcut public acest aspect, ideea i-a venit lui Bojin după ce pesediştilor li s-a tăiat craca şi noul director de la Spitalul Judeţean a fost numit tot un liberal, Iulius Jugănaru, asta chiar dacă “roşiii” s-au arătat interesaţi de post. Acum, Bojin anunţă că va lua la puricat activitatea tuturor directorilor de la PSD, PNL, PDL, UNPR pentru a vedea ce au muncit într-un an de la înscăunare. Social–democratul a promis că cei care nu şi-au văzut de ale lor sau nu au realizări cu care să se laude vor fi schimbaţi din funcţii indiferent de formaţiunea politică din care provin.







