comisari in duba
Cei doi comisari de la Garda Financiară din Caraș Severin, care au fost arestați după ce au fost prinși în flagrant de DNA luând mită 1.000 lei, au construit un adevărat sistem mafiot de protecție a firmelor care „cotizau” periodic. Metoda folosită de comisarii Sebastian Zeicu şi Remus Doban era bine pusă la punct – adminitratorul firmei trebuiau „să plătească periodic, la fiecare şase luni, o sumă de bani în cuantum aproximativ a câte 1.000 lei, pentru ca, în schimbul acestor remiteri, inculpaţii să se deplaseze la sediul societăţii comerciale şi să încheie formal acte de control, fără ca în realitate să fi verificat efectiv evidenţele contabile ale firmei ori documentele specifice activităţii de transport. Aceste pseudo-controale aveau scopul ca societatea comercială administrată de către denunţătoare să figureze în evidenţele Gărzii Financiare Caraş – Severin ca fiind controlată periodic, astfel încât să nu mai fie planificate alte verificări, ce ar fi putut fi efectuate de comisari obiectivi”. Din documentele Gărzii Financiare Caraş Severin a reieşit că Zeicu şi Doban s-au autoprogramat în control la firma de unde au luat şpaga, nefiind ”  o verificare tematică aprobată de instituţie şi comunicată Gărzii Centrale, ci o „autosesizare comisari”, ceea ce susţine pe deplin concluzia legitimă că cei doi inculpaţi şi-au perfecţionat un adevărat plan pentru a exercita presiuni asupra agenţilor economici cărora le pretindeau periodic sume de bani”.
Din probele de la dosar a reieşit că înainte de a pleca din firma de unde au luat şpaga, comisarul Doban a ieşit în stradă şi a verificat dacă în zonă sunt cumva maşini suspecte. „Inculpatul Doban Remus Alin a ieşit în stradă unde a desfăşurat activităţi de contrafilaj, în supravegherea operativă desfăşurată de organele de urmărire penală fiind fixate cu valoare probatorie momentele în care inculpatul Doban a ieşit în două rânduri din curte, observând cu atenţie autovehiculele staţionate pe stradă şi eventualii ocupanţi ai lor, respectiv persoanele ce ar fi putut să treacă întâmplător prin zonă. Abia după ce inculpatul Doban Remus Alin a verificat vizual încă o dată strada a dat semnalul telefonic inculpatului Zeicu Sebastian că poate ieşi din casă cu mita asupra sa. Imediat după ce a primit de la inculpatul Doban apelul telefonic care i-a dat „verde”, inculpatul Zeicu Sebastian a luat de pe masă suma ce le fusese anterior remisă, protejându-se pentru a nu fi prinşi cu eventuali bani marcaţi asupra lor”, se arată în actul de acuzare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.