politie digi24-44932

O mașină a Biroului Poliției Criminale din cadrul Poliției Timișoara a fost serios avariată în urma unei acțiuni pe linia combaterii prostituției. Cei patru polițiști, care acționau în baza unui plan de acțiune, au observat, în noaptea de joi spre vineri, un șofer care a apelat la serviciile unei prostituate. În momentul în care polițiștii s-au îndreptat spre mașina unde erau cei doi pentru a constata infracţiunea în flagrant, bărbatul aflat la volan a demarat în trombă, îndreptându-se spre Chișoda. Polițiștii au plecat în urmărirea fugarului, numai că în Chișoda au avut parte de o surpriză. Mașina Poliției, în care erau cei patru poliţişti înarmaţi, a fost atacată cu răngi și pari de trei prieteni ai șoferului chemați în ajutor de acesta, după care au dispărut. În urma atacului, Volkswagenul s-a ales cu luneta spartă și cu caroseria serios „şifonată”, maşina urmând să fie reparată. Ulterior, cei patru bărbaţi au fost identificaţi şi duşi pentru audieri la Parchet. Şoferul a susţinut că a fugit pentru că a crezut că va fi tâlhărit.  Şeful Poliţiei Timiş, comisarul şef Sorin Munteanu, a confirmat incidentul şi a declarat pentru PRESSALERT.ro că „am dispus celor de la control intern să verifice modul în care s-a acţionat şi cum a fost posibil acest incident. În urma celor stabilite, vom lua măsuri pentru că este nevoie să schimbăm unele lucruri la Investigaţii Criminale”.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here