Chiar dacă a recunoscut acuzațiile, conf.dr. Daniel Cioca de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara luptă în continuare cu procurorii în procesul în care este acuzat că a luat mită de mai multe ori de la studenți pentru a-i promova examenul de biologie moleculară. La termenul de astăzi de la Tribunalul Timiș avocatul lui Cioca a solicitat o expertiză contabilă care să dovedească modul în care acesta și-a dobândit averea având în vedere că procurorul a solicitat confiscarea extinsă a averii, în dosarul în care este acuzat de corupție și în care Cioca a recunoscut acuzațiile. „Această expertiză este necesară pentru că o mare parte din bani au fost economisiți înainte de perioada în care s-a solicitat confiscarea extinsă. O parte din bani provine și din anii 2000, când inculpatul a economisit sume în lei și valută, având contracte de cercetare în Austria, Japonia sau SUA”, a declarat avocatul Mihai Pașca, apărătorul lui Cioca. Și procurorul de caz a fost de acord cu efectuarea unei expertize, instanța dispunând admiterea obiectivelor propuse.
Daniel Cioca este acuzat că a primit mită de la 20 de studenţi pentru a-i promova examenul de biologie celulară şi moleculară. Deși inițial Tribunalul Timiș a dispus arestarea acestuia pentru 29 de zile, magistrații Curții de Apel Timişoara au decis eliberarea lui, iar acum profesorul este judecat în stare de libertate.







