valiracila (4)

Concertul aniversar inclus în turneul realizat de cunoscutul bluesman Vali „SirBlues“ Răcilă a poposit aseară în oraşul nostru, sunetul blues-ului autentic fiind un real răsfăţ auditiv pentru fanii artistului care împlineşte astăzi 60 de ani.

Pe parcursul a două reprize muzicale colorate cu o sumedenie de momente interesante, artistul le-a oferit melomanilor prezenţi în The BASSment un repertoriu ce a inclus piese ca „Is that a monkey you got“, „I’m crazy for my baby“ sau „Spoonful“, iar cele patru chitări ale sale – dintre care cea mai veche are peste 100 de ani – au generat sound-uri de excepţie pentru urechile destupate ale celor prezenţi. Show-ul artistului care a absolvit psihologia la Iaşi a generat aplauze sincere. Recitalul a fost colorat de momente în care Vali SirBlues Răcilă i-a încurajat pe spectatori să fredoneze alături de el, iar pe alocuri acesta a oferit date importante în legătura cu versurile melodiilor si semnificaţiile acestora. După miezul nopţii, artistul a rămas „la taclale“ cu cei prezenţi, câţiva norocoşi având parte şi de felii din tortul aniversar pregătit pentru această ocazie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.