Edilul şef Nicolae Robu trece de la agonie la extaz atunci când vorbeşte despre dezvoltarea infrastructurii din Timişoara. Subpasajul rutier de la Michelangelo a devenit încă de la debutul lucrărilor subiect obligatoriu pe ordinea de zi a oricărui briefing. Dacă săptămâna trecută edilul şef s-a plâns mult de muncitorii de CCCF care nu pun osul la treabă, astăzi, Robu a anunţat că el a discutat cu unii specialişti şi că proiectul ar putea fi gata într-un an, în funcţie de condiţii meteo şi de mobilizarea constructorului. Contractul prevede că termenul de realizare este de un an şi jumătate. Şi cum Roma nu a fost construită într-o zi, Robu a anunţat că „astăzi, în jurul orei 11.00, s-a dat drumul circulaţiei în zona Michelangelo, în regim restricţionat. S-au montat semafoare şi s-a oprit circulaţia din intersecţie către BRD. Maşinile care vin pe aleea FC Ripensia fie pot să treacă Podul Michelangelo mergând spre Bastion, fie pot merge pe Bd Pârvan restricţionat pe o bandă. Maşinile care vin de pe Pârvan fac dreapta pe strada Cluj, maşinile care vin de pe pod au posibilitatea să continue pe strada Cluj sau pe acel traseu pe o singură bandă până în dreptul UVT pe Pârvan. Cum am spus şi altă dată, se va resimţi în trafic că interseţia Micheangelo nu funcţionează la adevărata sa capacitate”. Robu a încheiat cu o recomadare de tipul “nchideţi caloriferele ca să plătiţi mai puţin”: “va trebui ca noi, timişorenii, să avem răbdare în acea zonă sau, şi mai bine, să ne căutăm rute alternative”.







