cojocari mana

Imaginaţia juridică a celor din Primăria Timişoara se dovedeşte a fi fără margini atunci când fac operaţiuni extrem de dubioase . Efectele le-au simţit cei 68 de proprietari de pe Calea Aradului, bloc 34, care s-au trezit peste noapte că trebuie să plătească chirii fabuloase pentru garajele pe care le-au cumpărat odată cu apartamentele, în anii 90, care sunt întabulate şi plătesc impozite la primărie pentru ele. Asta pentru că printr-o dispoziţie de primar dubioasă, semnată de fost edil Gheoghe Ciuhandu şi secretatul Ioan Cojocari, s-a dispus restituirea terenului pe care au fost construite cele două baterii de garaje supraetajate, deşi proprietarii garajelor aveau înscris în cartea funciară dreptul de folosinţă pe toată perioada existenţei construcţiilor de beton.

În 2001, foştii proprietari, o familie de nemţi, au solicitat Primăriei Timişoara restituirea mai multor terenuri, printre care şi cel aflat între blocuri, dar timp de un deceniu nu au primit nici un răspuns. În 2011 a fost împuternicit ca mandatar Vasile Ciotău, iar acesta a reuşit performanţa ca în mai puţin de un an să obţină restituirea terenului pe care se aflau atât garajele, cât şi căile de acces către acestea. La baza deciziei de restituire a stat o documentaţie topo-cadastrală realizată de o persoană care nu era angajată a Primăriei Timişoara, deşi legea prevede că se realizează de către funcţionari publici cu studii juridice. Mai mult, în dispoziţia de retrocedare semnată de primarul Ciuhandu şi secretarul Cojocari se consemnează că „pe vechiul amplasament s-au identificat suprafeţe aparent libere (380 mp 1189mp 997mp 2566mp) care din punct de vedere tehnic pot fi restituite în natură”. 

Deşi proprietarii garajelor aveau construcţiile cumpărate odată cu apartamentele, întabulate şi plăteau impozite, cei din primărie au susţinut că este vorba de construcţii fără autorizaţie de construcţie. Ulterior, Vasile Ciotău ca proprietar al terenului i-a somat pe toţi cei carea aveau garaje să-i plătească o chirie lunară de 150 lei-mp pentru terenul aferent garajelor sau să cumpere cei aproximativ 2.300 mp cu 690.ooo euro. Proprietarii garajelor au refuzat propunerile şi au acţionat în instanţă, solicitând anularea dispoziţiei şi a tuturor actelor ulterioare, dosarul aflându-se pe rol.

Contactat de PRESSALERT.ro pentru a explica ce înseamnă „teren aparent liber”, secretarul Ioan Cojocari a răspuns în stilu-i caracteristic „nu ştiu exact dosarul. Teren aparent liber înseamnă că erau nişte garaje construite ilegal care trebuiau demolate. Când am avut terenuri pe care erau garaje le-am restituit foştilor proprietari şi era treaba lor să se descurce cu oamenii. Dacă vreţi veniţi şi ne uităm pe acte, dar vă spun că a fost legal ce s-a întâmplat”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.