traficant draguri 1

Poliţiştii de la „Crimă Organizată” împreună cu trupele speciale de intervenţie ale Poliţiei Timiş au descins, în această dimineaţă, la locuinţele a opt traficanţi de droguri care au fost monitorizaţi începând de anul trecut. Ancheta DIICOT a scos la iveală faptul că bărbaţii aprovizionau cu cannabis consumatorii din Timişoara, marfa fiind fie adusă din străinătate, fie provenită din culturi aflate în mediul rural. Preţul mediu pentru un gram de „iarbă” era de 60 de lei. Descinderile din această dimineaţă nu au fost lipsite de surprize – în una dintre locaţii, luptătorii SAS au fost întâmpinaţi de un pitbull, iar în alta traficanţii au refuzat să deschidă uşa. Cei trei suspecţi aflaţi în apartamentul unui bloc de pe strada Rusu Şirianu au încercat să scape de cannabis-ul pe care-l aveau în casă, arucându-l pe geam, dat s-au retras când au văzut poliţiştii. După ce au deschis cu berbecul uşa metalică, luptătorii i-au încătuşat pe cei trei suspecţi care nu au mai avut timp să scape de droguri. Locuinţa acestora de unde livrau droguri este peste drum de o grădiniţă. O parte dintre susspecţi au fost condamnaţi pentru furturi şi tâlhării. La această oră, percheziţiile sunt în plină desfăşurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.