mascati exercitiu

Autoritatea oamenilor în uniformă este subminată chiar de instituțiile statului care, în majoritatea cazurilor, au o reacție de pasivitate în cazul sfidărilor la adresa legii. În aceste condiţii, tupeul interlopilor de a face concurs la bătut poliţişti îşi găseşte o explicaţie simplă – protecţia din partea unora dintre cei puşi să păzească legalitatea dublată de o non-reacţie în cazurile de încălcare flagrantă a legii .Nici atacarea cu pietre a mașinilor Poliției nu este considerată o faptă gravă. Ultimul caz – atacarea mașinii de intervenție a trupelor speciale ale Poliției Timiș la începutul lunii ianuarie în Cărpiniș. Atunci mascații au intervenit la solicitarea unui echipaj de la Rutieră care avea probleme cu un șofer fără permis. La plecare, țiganii au aruncat cu pietre după mașinile Poliției, unul dintre geamurile mașinii „mascaţilor” fiind spart. În ciuda atacului asupra poliţiştilor şi a tulburării grave a ordinii şi liniştii publice, la două luni de la incident, în ancheta coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara sunt puşi sub învinuire doi suspecţi, acuzaţi doar de săvârşirea infracţiunii de distrugere. Procurorul a considerat că Samir Mersan şi Samir Rotariu nu au săvârşit nici infracţiunea de ultraj, nici cea de ultraj contra bunelor moravuri, pentru care pedepsele  sunt mult mai mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.