cornel-samartinean-tv-1-p

Deputatul PDL Cornel Sămărtinean și-a dat seama că societatea civilă este subestimată de cei aflați la putere, așa că visează să schimbe aceatsă situație. Fostul director al Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara s-a supărat pe USL pentru că nu face dezbatere publică pe marginea modificării Constituţiei.  În viziunea deputatului, o asemenea modificare nu se poate face fără a ţine cont de opinii avizate ale specialiştilor în drept, precum și ale societății civile şi mass media.  „Eu nu fac parte din comisia de dezbatere a Constituţiei. Mi-aş fi dorit să preiau opiniile şi informaţiile de la societatea civilă şi să mergem în Parlament, să le transmitem ceea ce cu adevărat poporul îşi doreşte. Doresc să demarez un program de dezbatere pe acest subiect, nu numai la Timişoara, ci şi la nivel naţional. Cred că colegii mei din coaliţia aflată la putere nu au intenţia să facă acest lucru, aspect care pe mine mă îngrijoarează. Trebuie să evităm situaţia din 2003 când s-a făcut publicitate excesivă pe un singur punct”.  Pentru a preveni abuzurile, de astăzi toţi cei interesaţi pot merge la cabinetul deputatului, unde îşi vor putea exprima ideile şi vor beneficia de consultanţă din partea unor specialişti. Sămărtinean se fereşte să facă vreo acuzație la adresa USL, dar spune că „din acestă cauză am început să trag un semnal de alarmă, să încerc să îi fac să conştientizeze că e necesară o dezbatere reală. Nu se ştie niciodată, orice lucru care nu prea vrei să îl spui… poţi să te aştepţi la surprize, nu e aşa?”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.