Tribunalul Timiş a făcut publică motivarea în cazul lăsării în libertate a lui Ionel Crăciun, membru al clanului ţigănesc „Diamant” reţinut de DIICOT sub acuzaţia de trafic de persoane şi aderare la un grup infracţional organizat. Acesta, alături de alţi membrii ai clanului condus de socrul său Novacovici Trifu, zis „Diamant”, a exploatat mai multe persoane pe care le-a pus să muncească în Germania fără a-i plăti, obligându-le să împartă fluturaţi pentru cumpărarea de maşini, ulterior cetăţenii germani fiind induşi în eroare de membrii clanului. După ce DIICOT a pus sechestru pe palatul lui „Diamant”, acesta l-a trimis pe Crăciun şi pe un alt ginere de-al său să facă presiuni asupra uneia dintre victime să-şi retragă acuzaţiile, cu o zi înainte de a fi ridicaţi de DIICOT. „Ameninţarea adresată a fost foarte convingătoare deoarece l-a determinat pe acesta să apeleze din nou la organele de anchetă cerând protecţie în acest sens”, se arată în motivare. Judecătorul Ioan Popescu a constatat faptul că sunt probe care să dovedească săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, însă a decis să nu-l aresteze deoarece „infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, deşi extrem de grave, nu există nici o probă în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului ar determina o reacţie negativă din partea societăţii într-o asemenea manieră încât să justifice o privare de libertate a acestuia”. În plus, instanţa a considerat că bărbatul trebuie lăsat în libertate pentru că nu are antecedente şi „nu există nici un fel de dovadă în sensul unei persistenţe a acestuia în săvârşirea de fapte infracţionale, nefăcându-se vreo dovadă în sensul săvârşirii vreunei alte infracţiuni”. Deşi a ameninţat o victimă, instanţa a considerat că lăsarea în libertate a lui Crăciun nu influenţează buna desfăşurare a procesului penal. DIICOT a făcut recurs care va fi judecat de Curtea de Apel Timişoara.







