Avocaţii fostului vameş Ioan Chincea au încercat, la termenul de astăzi, să facă orice pentru a prelungi judecarea dosarului în care DNA l-a trimis în judecată pe „Nelu Motor” pentru luare de mită în formă continuată. Lupta s-a dat în jurul cererii procurorului deconfiscare extinsă a averii nejustificate acumulată de Chincea în ultimii cinci ani. Nici ultimele precizări venite de la expertul contabil nu i-au mulţumit pe apărătorii inculpatului care au solicitat un nou supliment de expertiză, cerere care a fost respinsă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cererea de audiere a doi noi martori.
La judecarea pe fond a dosarului, procurorul DNA a cerut pentru Chincea condamnarea la închisoare cu executare, motivând solicitarea prin faptul că „recunoaşterea acuzaţiilor de către inculpat nu este de natură de a schimba imaginea asupra persoanei inculpatului. Acesta ca purtător al autorităţii statului şi-a negociat-o în interes personal. O pedeapsă cu suspendare nu ar reflecta gravitatea faptelor comise în calitate de inspector vamal”. De asemenea, acuzarea a solicitat confiscarea sumei de 19.545 euro care nu pot fi justificaţi, susţinându-se că „s-au făcut calculele în baza unor date statistice. S-a calculat în baza coşului zilnic, care reprezintă cheltuielile unei familii modeste. Nu se mai pot dovedi acum alte sume, dar expertul contabil a stabilit situaţia veniturilor şi cheltuielilor familiei Chincea”. Apărarea a cerut instanţei să ţină cont de faptul că Ioan Chincea a recunoscut faptele şi „a dat dovadă de bună credinţă pe toată perioada procesului. Nu are antecedente penale, are un nivel superior de pregătire profesională. Nu mai lucrează în Vamă, este cadru universitar. Obţine venituri din muncă”. De asemenea, avocaţii au cerut respingerea cererii de confiscare extinsă a averii. În ultimul său cuvânt, „Nelu Motor” a declarat că „nu prea mă pricep eu la legi că sunt inginer. Am recunoscut pe 320 săvârşirea faptelor, dar vă rog să vă uitaţi în dosar că nu sunt probe – nu au găsit bani, nu m-au prins în flagrantr. Declaraţiile unor martori din dosar sunt tendenţioase. Am încercat să-mi fac datoria cât mai bine. Nu merit să fac închisoare”. Tribunalul Timiş a decis amânarea pronunţarea sentinţei pentru două săptămâni.







