Curtea de Apel Timișoara a judecat, astăzi, recursul DNA împotriva sentinţei prin care Judecătoria Timişoara a decis restituirea dosarului Heaven la procuror pentru refacerea rechizitoriului în dosarul în care au fost trimişi în judecată fostul șef al Direcției Patrimoniu din Primăria Timișoara, Constantin Miuț și alți patru angajați ai municipalității, Petru Opra, Aurel Roşca Octavian, Valentin Marius Voicu şi Florin Chiriţescu. Aceştia au fost acuzaţi că ar fi comis o serie de infracţiuni când au închiriat baza sportivă unde acum este clubul Heaven. Procurorul DNA a cerut completului admiterea recursului pe motiv că instanţa de fond nu a sesizat că rechizitoriul nu ar fi fost întocmit corespunzător la primul termen şi ar fi avut posibilitatea de a cere completarea informaţiilor cae ar fi fost neclare. În replică, avocaţii inculpaţilor au cerut respingerea solicitării DNA, motivând că „judecătorului îi este oferită o poveste frumoasă de către DNA, dar nu sunt descrise exact infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii. Se vorbeşte de abuz în serviciu în formă continuată, dar nu se spune care sunt faptele de abuz săvârşite” sau „sunt greşeli evidente în privinţa faptelor reţinute în sarcina acuzaţilor. Se bat cap în cap informaţiile din rechizitoriu. Nu avem rigurozitate nici măcar în recursul depus”. Avocatul Primăriei Timişoara a declarat că lasă la aprecierea instanţei decizia. Curtea de Apel Timişoara a respins recursul DNA, aşa că dosarul Heaven va fi restituit procurorului pentru refacerea rechizitoriului.







