muncitori-drumuri

„Iată că şi presa este bună la ceva” – este afirmaţia pe care a făcut-o, în glumă, astăzi edilul şef  Nicolae Robu. Acesta a anunţat că „am reluat cooperarea cu firma Strabag (firma care are contract cu Primăria Timişoarei pentru reabilitarea unor străzi – n.r.) şi în cursul acestor zile în care s-a putut lucra am fost informat că Bd. Pârvan, Strada Arieş şi intersecţia Michelangelo au fost reparate în întregime şi pe strada Demetriade s-a făcut decopertarea, dar nu s-a ajuns să se termine din cauza vremii nefavorabile”.  Întrebat exact cum s-a reluat legătura cu firma pe care o ameninţa cu desfacerea contractului în cazul nerespectării obligaţiilor, Robu a lămurit că „au fost căutați de către persoanele pe care le-am contactat noi. Nu au fost disponibili în acea perioadă. Persoana cu care am luat eu legătura mi-a spus că era el disponibil, că a aflat din presă că eu m-am plâns de ei și m-au căutat”. Şi, pentru că s-au purtat bine, cei de la Strabag vor primi şi nişte bani de la primărie. Suma care nu a fost făcută publică se va achita săptămâna viitaore şi va acoperi costul unor lucrări deja efectuate, dar care nu au fost achitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.