dga 11 p

Audiere maraton, astăzi, în dosarul de corupţie Moraviţa 1 – peste două ore a dat declaraţie de inculpat Marin Ivana care a ţinut să precizeze Curţii de Apel Timişoara că întreg dosarul DNA este fabricat şi că nu există probe împotriva sa. Ivana a negat că ar fi luat şpagă, în unele situaţii susţinând că nu există probe care să dovedească acuzaţiile, iar în altele că pe imagini apare altcineva. L-a acuzat pe investigatorul Cristian Vodă de faptul că „nu era atât de curat precum au vrut să-l prezinte procurorii DNA”, susţinând că şi-ar fi însuşit o parte din şpăgile încasate. „Un ofiţer de la DNA structura centrală, Damian, de loc din Timişoara, mi-a spus. în timpul anchetei, să nu mă agit să vorbesc despre Vodă că tot ce era împotriva lui a fost şters de pe înregistrări.(…) La controlul fizic al autoturismelor a fost doar investigatorul Vodă”, a explicat Ivana.

Audiatul a recunoscut în faţa instanţei că a vrut să colaboreze cu DGA pentru că avea informaţii că în vama Moraviţa se trec ţigări şi se ia şpagă şi că în 13 iulie 2o10 „m-am întâlnit cu Althamer de la DGA şi cu un tip „Grasu” de la Bucureşti, despre care, ulterior, am aflat că este chestor în DGA. Menţionez că le-am făcut un denunţ oral, spunându-le despre şefului de tură Popa Radu, AvramFlorin, Ciurdar Claudia, pe şeful de sector Turda Vasile, pe inspectorul şef Iureş şi pe inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Buda.  Mi-a cerut după câteva zile Althamer CNP-ul pentru a obţine autorizarea ca investigator, dar ulterior îmi tot spunea că nu am primit-o”. Chiar dacă nu avea nici o autorizare ca investigator, Ivana a susţinut că şi-a continuat planul şi s-a împrietenit cu Vasile Turda „care în ziua în care m-am întâlnit cu cei de la DGA a fost mutat de la sectorul Moraviţa la Sânnicolaul Mare. Ulterior, mi-a spus că a fost sunat de Buda care i-ar fi spus că-l mută pentru că vor unii să-l bage (pe Turda, n.a) în puşcărie”.  Ivana a susţinut că nu a făcut parte din nici un grup infracţional organizat, ci instituţiile statului pot fi acuzate de această infracţiune pentru că l-ar fi folosit pe investigatorul DGA înainte ca să fie autorizat de procuror pentru această operaţiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.