Un poliţist de la Serviciul Criminalistic Hunedoara, aflat în afara serviciului, care a provocat o tamponare în centrul Devei, în accident fiind implicat un autovehicul al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara şi o maşină parcată, s-a ales cu permisul suspendat pentru 60 de zile şi o amendă de 420 de lei. Accidentul a avut loc, astăzi, în centrul Devei, la intersecţia străzilor Saturn şi Mărăşti. Potrivit martorilor, autoturismul Dacia Logan condus de poliţist, nu a acordat prioritate autovehicului de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara , iar în urma impactului a lovit şi un autoturism parcat pe marginea şoselei. „Tamponarea a avut loc pe fondul neacordării de prioritate. Şoferul vinovat de producerea accidentului, care face parte din structura IPJ Hunedoara, însă se afla în afara serviciului, a fost sancţionat cu suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile şi o amendă contravenţională”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu. Poliţistul implicat în accident este fotograf criminalist şi este încadrat agent la Serviciul Criminalistic al IPJ Hunedoara.







