Trei agente de asigurări au fost ridicate pentru audieri, ieri, de polițiștii de la „Crimă Organizată” fiind cercetate pentru înşelăciune, grup infracţional organizat şi infracţiuni informatice. Ancheta DIICOT Timişoara a scos la iveală faptul că femeile au convins un broker de asigurări să le permită să încheie poliţe în contul său. După ce au obţinut permisiunea, acestea au încheiat asigurări folosind nume fictive ale unor agenţi de asigurări. Problemele au început în momentul în care femeile nu au decontat banii încasaţi pe asigurări, prejudiciul creat fiind de aproximativ 150.ooo lei. Ieri, poliţiştii au percheziţionat locuinţele celor trei femei, ridicând calculatoarele acestora. În următoarele zile, echipamentele vot fi supuse unor percheziţii informatice. În timpul audierilor de aseară, cele trei agente au recunoscut o parte din acuzaţiile care li se aduc. Acestea sunt cercetate în stare de libertate, urmând ca ancheta să continue în următoarele zile.







