A fost o vreme în care o mână de puştani îmbrăcaţi în paltoane negre şi cu frezele „arici“ făcute în lipsa fixativelor cu apă şi zahăr acaparau câteva bănci din Piaţa Libertăţii. Nucleul punkiştilor Timişoarei era prieten şi cu „depeşiştii“, care colecţionau la greu postere de două pagini din reviste Bravo. Odată cu venirea iernii nucleul ăsta se muta în clubul de şah „de pe colţ“, de lângă fostul Macul Roşu, unde actualmente funcţionează un pub. Iar atunci când gaşca de punkeri şi depeşişti se întâlnea în vreo ipostază cu rockerii din zona Traian, se lăsa cu pumni şi înghionteli. Tot p-atunci în locul actualei agenţii de bilete a CFR-ului funcţiona celebra 54, o discotecă ce avea program până la ora 22 fix şi unde Sigue Sigue Sputnik declanşa un pogo de zile mari. Erau vremuri în care dacă riscai să asculţi D.A.F. aveai o problemă cu miliţienii. În care aceştia te tundeau cu foarfeca la ieşirea din discotecă, dacă nu reuşeai să îţi ascunzi şuviţele. Dincolo de preferinţe muzicale sau mod de viaţă, exista atunci ceva ceea ce azi a dispărut cu desăvârşire. Fie că erai rocker, punker, depeşist, folkist sau metalist, erai „altfel“. Erai oarecum „împotriva“ sistemului şi asta te făcea să te simţi niţel bine, în toată nebunia acelor vremuri.
În 2013, această „formă de protest“ pare cât se poate de puerilă. Nimeni nu mai e împotriva a nimic, căci totul e permis. Rockerii nu se iau la bătaie cu cei care ascultă dubstep, iar maneliştii îşi etalează la greu tatauajele şi tricourile mulate D & G pe la cluburile de after-hours. Nu e nevoie să asculţi posturi de radio cu fire de sârmă legate la calorifer pentru a afla ce mai e nou, căci totul e la un click distanţă. Nu eşti nevoit să economiseşti luni întregi pentru a-ţi cumpăra un vinil pe care să-l asculţi în tihnă, căci CD-urile se distribuie gratuit cu nu-ştiu-care ziar de sport sau alături de margarina preferată. Totul e la îndemână şi totuşi atât de departe…
