Surprize, surprize la întâlnirea cu presa a primarului Nicolae Robu de astăzi. În timp ce explica tacticos despre cum Timişoara va avea un incinerator de deşeuri cu ajutorul căruia se va reduce costul gigacaloriei, edilul-șef a constatat că gesticulează cu un pix “dubios”. Uimit, a exclamat, „asta e o diversiune pur şi simplu. Scriu cu pixul de campanie al lui Orza Adrian”. Imediat, edilul şef a început să zâmbească liniştindu-se de unul singur că „probabil că prin primărie e folosit la scară largă, dar nu e rău, mai fac economii”. Adrian Orza a fost viceprimar al Timişoarei în administraţia Gheorghe Ciuhandu şi principalul contracanidat al edilului şef pentru funcţia de primar al Timişoarei în cursa din această vară. Momentan Orza este consilier local.







