masina primar trotuar

Şoferul primarului Nicolae Robu, nu s-a mai sinchisit să parcheze maşina de serviciu în parcare, ci şi-a adus şeful până în faţa uşii principale instituţiei, acolo unde a şi lăsat autoturismul. Volkswagenul Passat cu numărul de înmatriculare  TM 01 PMT a fost surprins, vineri seara, în jurul orei 17:00, parcat chiar pe trotuarul din faţa sediului Primăriei Timişoara. Maşina a fost lăsată acolo pentru mai mult timp, fără ca vreun poliţist local sau de la Rutieră să intervină. Şoferul lui Robu a avut grijă, totuşi, să nu blocheze pista pentru biciclişti.  Nu este pentru prima dată când maşina edilului este surprinsă parcată ilegal. La începutul lunii octombrie, autoturismul a fost fotografiat parcat într-o zonă unde parcarea era interzisă. Şi asta chiar în ziua în care primarul Timişoarei se declara nemulţumit că ” Poliția locală nu-și face datoria așa cum ar trebui vizavi de staționările unor mașini în zona centrală” şi îi ameninţa pe agenţii neglijenţi că vor fi daţi afară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.