cioca medicina spaga

Probele adunate de procurori în dosarul în care a fost arestat conf.dr. Daniel Cioca de la Universitatatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” Timişoara pentru şpagă dovedesc că profesorul acţiona „ştiinţific”. Titular la biologie celulară şi moleculară care se predă în primul an de facultate, ” inculpatul era cunoscut în rândul studenţilor ca un profesor foarte „exigent”, în sensul că promovabilitatea la examen era redusă, inculpatul fiind interesat în a obţine foloase materiale, în speţă bani, pentru ca studenţii să promoveze respectiva materie. În acest sens, în rândul studenţilor era diseminată informaţia cu privire la suma care trebuia remisă, locul şi modalitatea de remitere”. Înregistrările ambientale audio video au dovedit modul în care se dădeau banii – studenţii veneau în cabinetul conferenţiarului, spuneau că vor să dea examenul, lăsau plicul cu bani, profesorul verifica suma şi punea plicul în sertar, după care-şi nota numele într-o agendă. Când pleca acasă îşi punea plicurile cu bani în geantă.Referindu-se la probele strânse procurorii au concluzionat „mai mult, rezultă că învinuitul este interesat numai de bani, refuzând un cadou adus de o persoană de sex feminin în data de 04 februarie 2013 („nu veni cu cutiuţe”). Din nota de redare a convorbirii telefonice din data de 31.01.2013 rezultă că învinuitul are propus şi un „target” de atins referitor la sumele primite de la studenţi („am trei foi de făcut”)”. Studentei care i s-a refuzat cadoul s-a întors a doua zi cu 200 de euro. Într-un alt caz, i-a fost adus un plic mare în care erau trei plicuri mai mici cu bani. În urma percheziţiei de la domiciliul lui Cioca au fost ridicaţi 4 290,55 euro şi 1260 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.