CIOCA MEDICINA 1

După ce ieri s-a plâns instanţei că procurorii nu încep urmărirea penală împotriva studenţilor care i-au dat mită, conf.dr. Daniel Cioca, arestat pentru că a primit în repetate rânduri bani ca să-i treacă examenele şi al căruui contract de muncă a fost suspendat de conducerea UMF Timişoara , şi-a continuat contraatacul printr-o mişcare surpriză. Prin intermediul avocatului Mihai Paşca a trimis o solicitare conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara prin care se cere „să vă sesizaţi şi să luaţi măsurile prevăzute de art.319 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, dispunând exmatricularea studenţilor de an I care au încălcat etica universitară prin oferirea de bani sau alte foloase pentru a promova examenul la materia biologie celulară şi moleculară în sesiunea februarie 2013″. Cererea este motivată prin ” declaraţiile făcute de o parte din studenţii de an I, care în faţa organelor de urmărire penală au afirmat ca au oferit mita d-lui Conf. Univ. Dr. Cioca Daniel Petru, vă solicităm să efectuaţi verificări pentru identificarea acestora şi sancţionarea lor corespunzătoare, în vederea descurajării unor astfel de acte ce sunt de natura a discredita prestigiul instituţiei de învăţământ superior prin încălcarea gravă a eticii universitare”.

Contactat de PRESSALERT.ro, rectorul UMF Timişoara, Marius Raica a declarat că „deocamdată nu avem absolut nici un fel de dovadă concretă. Aşteptăm nişte răspunsuri ferme de la Parchet. Când vom avea dovezi care să dovedească încălcarea legii, vom acţiona în conformitate cu aceasta. Dacă au încălcat legea, vor suporta şi studenţii consecinţele, dar, până acum, nu am primit nici un fel de confirmări oficiale de la instituţiile care anchetează cazul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.