prima zi scoala

Publicarea de PRESSALERT.ro articolului „O educatoare de la Pedagogic, acuzată că îi uită pe copii la desene animate în timpul orelor” a provocat numeroase controverse, dovadă fiind numărul extrem de mare de comentarii. Ieri, a avut loc o şedinţă, la care au participat părinţii a 18, din cei 20 de copii din clasa pregătitoare B.  Directorul Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” ne-a transmis un comunicat de presă în care se arată că „conducerea unităţii de învăţământ verifică şi îndrumă activitatea fiecărui cadru didactic şi nu s-a dovedit veridicitatea celor incriminate cu privire la clasa pregătitoare B. Contrar acuzaţiilor făcute public de către 2 părinţi, a parvenit conducerii Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara un memoriu semnat de către părinţii celorlalţi 18 elevi din clasa pregătitoare B,  care semnalează funcţionarea optimă a procesului educativ, apreciază competenţa doamnei învăţătoare Alina Şandru, precum şi echilibrul de care aceasta dă dovadă în a face uşoară trecerea de la grădiniţă la şcoală. Memoriul arată: „Considerăm că învăţătoarea Alina Şandru are succes în această activitate (…) având competenţe cognitive, raţionale, cât şi comportamentale. (…) este o persoană conştiincioasă (…) are un spirit ludic şi îmbină echilibrat exigenţa cu destinderea” . În finalul comunicatului se precizează că „Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara îşi menţine standardele de performanţă; Consiliul de Administraţie şi Comisia de Evaluare a Calităţii verifică activitatea fiecărui cadru didactic, desfăşurarea activităţilor formativ-educative, încurajând dialogul deschis cu părinţii şi elevii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.