semafor

Edilul şef Nicolae Robu are suspiciuni legate de activitatea firmelor care au contracte cu primăria. Astfel, astăzi a anunţat că „am dispus o misiune de control asupra relaţiei primăriei cu firma Rosign. Am fost sesizat că apar tot felul de stâlpişori şi semne prin oraş a căror utilitate, după spusele unora, este îndoielnică. Prin urmare, domnul consilier Alexandru Chirilă a demarat încă de astăzi, împreună cu corpul de control intern, o misiune de clarificare a situaţiei. Am avut. de asemenea. sesizări că încasările de pe panourile publicitare ale primăriei din staţiile RATT nu ar decurge aşa cum ar trebui, că nu ar fi chiar în regulă cu toate contractele ce le vizează şi prin urmare am dispus o verificare a situaţiei şi în această zonă. Nu ne putem permite să lăsăm nicio portiţă pentru scurgerea unor bani care s-ar cuveni bugetului local înspre alte direcţii”. Conform estimării făcute de edilul şef, anchetele ar urma să dureze cel mult o săptămână. În cazul în care se vor constata nereguli, Robu a declarat că  „vom lua măsurile care se impun şi, evident, dacă s-ar găsi ceva grav acolo, atunci aş merge până la rezilierea contractului cu Rosign”.  Contractul firmei cu primăria, semnat în 2001, va expira în anul 2015. PRESSALERT.RO a mai arătat legăturile firmei Rosign cu administrația Ciuhandu, pe timpul căreia a câștigat un contract pe 15 ani cu Primăria Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.