Un jandarm de la Gruparea Mobilă Timișoara a fost prins în flagrant, aseară, în timp ce jefuia trei pakistanezi împreună cu un prieten. jandarm talharÎn jurul orei 23, cei doi au intrat într-o pensiune din zona Traian şi s-au prezentat  ca fiind poliţişti. Au intrat în camera unde erau cazaţi cei trei şi le-au cerut să le dea toţi banii. I-au pus să se dezbrace complet şi le-au pus pistolul la tâmplă. Pentru că nu aveau bani, atacatorii s-au mulţumit să le ia telefoanele mobile. Jandarmul şi celălalt complice au fost prinşi în flagrant pentru că nu ştiau un lucru – pakistanezii erau filaţi de poliţiştii de frontieră care investighează un dosar de trafic de persoane. Aceştia aşteptau să vină călăuza să-i ia pe cei trei pentru a-i duce în Ungaria, dar s-au trezit că „ţintele” sunt jefuite şi au chemat Poliţia să intervină. Jandarmul şi celălalt bărbat au fost ridicaţi şi duşi pentru audieri la sediul IPJ Timiş. Asupra jandarmului a fost găsit un pistol de air soft.  Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 Cei trei pakistanezi au povestit clipele de groază prin care au  trecut în camera pensiunii. „Au intrat peste noi şi unul dintre ei a fluturat o legitimaţie, A spus că este de la Poliţie. Ne-a cerut să scoatem banii. Ne-a pus să ne dezbrăcăm de toate hainele. Ne-au tratat ca pe animale, ne-au hărţuit. Ne-au spus în repetate rânduri să scoatem banii şi dacă nu-i dăm banii o să ne omoare”, a povestit unul dintre pakistanezi. Una dintre victime a ţinut să mulţumească poliţiştilor de frontieră că au intervenit şi nu li s-a întâmplat ceva mai rău. Victimele au povestit că prietenul jandarmului vroia bani pentru că ar fi transportat cu maşina alţi transfugi cu maşina şi ar fi apărut neînţelegeri legate de bani. Plutonierul Ionuţ Uscatu, care a demisionat astăzi de dimineaţă din Jandarmerie, şi Cristian Nacov sunt în continuare audiaţi de poliţişti.

UPDATE 2 Cei doi suspecți au fost audiați de procurorul de caz, după care au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. La această oră, inculpaţii sunt în faţa judecătorului.

UPDATE 3 Jandarmul Ionuţ Uscatu şi Cristian Nacov nu au recunoscut în faţa instanţei acuzaţiile aduse. După audieri, Judecătoria Timişoara a decis arestarea celor doi pe 29 de zile pentru tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.