burkas mascati

Interlopul Sergiu Cosmin Burkaş, principalul suspect în crima de la Sinersig, a fost prins de poliţişti, în urmă cu puţin timp, la Cluj Napoca. Burkaş a dispărut în zilele când era lugojeanul Cristian Ursulescu era căutat.  Ursulescu a fost găsit cu gâtul tăiat la marginea pădurii de la Sinersig. În urma investigaţiilor, pornite de la maşina victimei  găsită la un timişorean, poliţiştii au ajuns la Burkaş. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 Interlopul a fost capturat după ce poliţiştii de la „Crimă Organizată” Cluj Napoca au obţinut primele informaţii, ulterior plecând acolo şi poliţiştii de la Investigaţii Criminale din Timişoara. La această oră se efectuează o percheziţie în locuinţa unde s-a ascuns Burkaş.

UPDATE 2 Cosmin Burkaș a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la ora 20.50. A fost adus de la Cluj-Napoca sub escorta trupelor speciale ale Poliției Timiș. De altfel, mascații timișoreni au participat la operațiunea de capturare a fugarului, împreună cu cei de „Crimnă Organizată” Cluj și cei de la Investigații Criminale Timiș. Din informațiile adunate până acum de anchetatori, a reieșit că Burkaș a plecat din Timișoara la Oradea, iar de acolo, la Cluj, unde și-a găsit adăpost în apartamentul unei prostituate. Polițiștii au monitorizat încă de ieri zona în care aveau informații că se află suspectul, iar astăzi au acționat. Interlopul a fost capturat în apropierea locuinței, neavând nicio șansă de scăpare. Flancat de mascați, Burkaș a susținut că nu are nicio legătură cu crima de la Sinersig.

UPDATE 3 După aproximativ o oră, Sergiu Burkaş a fost dus sub escorta mascaţilor, legat cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini , în arestul Poliţiei Timiş, după ce procurorul a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pe 24 de ore sub acuzaţia de omor. Suspectul a refuzat să dea orice fel de declaraţie, invocând starea de oboseală, acesta urmând să fie audiat mâine. La ieşire, Burkaş a declarat că „l-am cunoscut pe cel de care spun ei, dar nu l-am omorât”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.