Biroul Judeţean al PNL Timiş a discutat, aseară, propunerile pentru consiliile de administraţie ale societăţilor şi regiilor din Sanda Greblasubordinea Primăriei Timişoara. Nicolae Robu a fost cel care a dat tonul, ca şef de filială şi primar, fiind cel care a făcut mai multe propuneri. Printre nominalizări făcute de Robu s-a aflat şi asistenta sa personală de la primărie, Sanda Greblă, aceasta fiind propusă ca să fie numită în consiliul de administraţie de la Retim. A fost o surpriză pentru colegii săi din partid ca şi atunci când proaspătul primar Nicolae Robu a anunţat-o pe Sanda Greblă printre primii săi consilieri personali, anul trecut primarul explicând că „a fost angajata mea la cabinetul senatorial. Este absolventă, din acest an, a Universităţii de Vest specializarea Administraţie publică, cu media 9.50 la licenţă“. Alte propuneri aprobate în şedinţa liberalilor  au fost Claudiu Chira, preşedintele organizaţiei de tineret a PNL Timişoara, în consiliul de administraţie de la Horticultura, Florin Vârteiu la Pieţe, Carmen Popescu la Aquatim, Ilie Stoinel a rămas la SDM, iar Emil Şerpe, unul din oamenii de campanie ai lui Petru Ehegartner, la Colterm.

Întrebat de PRESSALERT.ro cum de a ales-o pe Sanda Greblă pentru consiliul de administraţie de la Retim, deşi nu are pregătire de spaecialitate, primarul Nicolae Robu a declarat că „au fost reguli prn care s-a stabilit că vom numi oameni cu studii superioare în domeniul economic, juridic,  administrativ sau în domeniul strict de specialitate. Şi mai departe biroul politic teritorial apreciază asupra candidaţilor. Nu a beneficiat de nici un avantaj sau dezavantaj. Mă mir că mă întrebaţi de ea şi nu de alţii. La Retim nici nu au fost atâţia candidaţi”. Ulterior, Robu a revenit şi a ţinut să precizeze că „mi-a scăpat o nunaţă. Nu am propus-o. Nimeni nu a propus-o. Au fost autopropuneri”.

UPDATE Întrebat şi în cadrul conferinţei de presă de la PNL Timiş în legătură cu numirea Sandei Greblă, asistenta sa personală, pentru un post în consiliului de administraţie al Retim, Robu a mai lămurit că „fiecare dintre membri PNL are o listă cu aspiraţii profesionale, un CV al dezvoltării profesionale de-a lungul  duratei cât e membru al partidului, neputând
confirma că Greblă s-a înscris în PNL cu gândul de a ajunge la Retim”. Acesta a explicat, din nou , că Greblă şi-a depus CV-ul  atunci când s-a anunţat postul. „La Retim aici nu a fost o concurenţă extraordinară.  E incorect să pui un titlul că Robu şi-a pus, eu nu am pus pe nimeni, a fost votată. Nu mi se pare normal să se abordeze problemele în acest mod”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.