Primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu, a postat pe contul său de Facebook un amplu
comentariu despre situaţia deszăpezirii străzilor din oraş, încercând să-i combată pe cei care sunt nemulţumiţi de modul cum se circulă. Edilul a început prin a preciza că „în Timişoara nu a existat şi nu există niciun blocaj, pe niciuna din străzile cu importanţă de rangul I şi II, din punct de vedere al traficului, chiar dacă a nins vreo 30 de ore continuu şi abundent”. Celor care au comentat că nu sunt utilaje, Robu le-a transmis sec ” nu vă mai miraţi că nu vedeţi niciun utilaj pe stradă. N-ar trebui să vă uitaţi după utilaje -doar nu suntem la defilare-, ci după rezultatul intervenţiei lor. Nu a scăpat ocazia să facă o comparaţie cu iarna trecută când „la o ninsoare mult mai slabă ca aceasta, Timişoara era, într-adevăr, năpădită de zăpadă, cu blocaje peste blocaje, anul acesta, cu aceleaşi firme şi aceleaşi utilaje, dar sub conducerea mea şi a Viceprimarului Dan Diaconu totul a decurs foarte bine. Nu, însă, şi… perfect!”. Mesajul s-a încheiat apoteotic, Nicolae Robu afirmând cu mândrie nici mai mult, nici mai puţin decât că „votul zdrobitor al timişorenilor în favoarea colegilor USL-işti susţinuţi şi asumaţi public de mine este, printre altele, şi un indiciu al satisfacţiei timişorenilor faţă de prestaţia mea de până acum, inclusiv a celei de la deszăpezire”.
În scurt timp a început să „ningă” cu mesajele timişorenilor care i-au transmis că ” să nu ne îmbătăm cu apa rece, scorul electoral se datoreşte în mare măsură lui Băsescu şi votului negativ anti-pdl” sau „drumurile arată la fel ca şi anul trecut, iar din respect faţă de mine şi faţă de toţi cetăţenii care au votat cu USL oraşul trebuia să arate mult mai bine. Iar probabil când aţi circulat dvs aţi avut un utilaj de deszăpezire în fata, altfel nu îmi explic”.




