Tribunalul Timiş a dat sentinţa în cazul lui Lucian Popa, de 19 ani, tânărul care la începutul lunii septembrie şi-a ucis prietena. Tânăra, de 21 ani, s-a dus în vizită la acesta şi nu după mult timp a izbucnit o ceartă între cei doi. Acesta a pus mâna pe un cuţit şi i-a tăiat gâtul fostei iubite, pe care a abandonat-o în casă într-o baltă de sânge. Înainte de a fi prins de poliţişti, care au reuşit să-l localizeze cu ajutorul telefonului mobil, Lucian Popa s-a urcat pe un bloc din Dumbrăviţa şi a vrut să se arunce în gol. În faţa instanţei şi-a recunoscut fapta şi a beneficiat de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă. Tribunalul Timiş l-a condamnat la 13 ani de închisoare. Avocatul Adrian Stan, apărătorul ucigaşului, a declarat pentru PRESSALERT.ro că ” vom formula apel. Tribunalul Timiş nu a ţinut cont de niciuna dintre circumstanţele faptei şi nici de persoana inculpatului. Deşi a recunoscut fapta, cerând aplicarea procedurii simplificate, acesta a comis omorul într-un acces de gelozie, fiindt diagnosticat de IML cu tulburare de personalitate de tip instabil emoţional. Pedeapsa aplicată este foarte apropiată de maximul prevazut de lege şi o considerăm deosebit de excesivă şi de dura pentru un tânăr de 19 ani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.