S-a găsit soluţia la problema câinilor vagabonzi – Primăria Municipiului Timişoara va demara săptămâna viitoare o campanie de sterilizare în masă a câinilor fără stăpân din Timişoara, în parteneriat cu  Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara, care se va ocupa gratuit de intervenţiile medicale. În cadrul campaniei vor fi sterilizaţi toţi câinii ridicaţi de pe domeniul public, indiferent dacă rămân în adăpost sau sunt eliberaţi. Animalele  vor primi îngrijire postoperatorie, vor fi vaccinaţe şi înregistraţe într-o bază de date pregătită de primărie. După sterilizare câinilor li se va aplica un crotal galben pentru a fi mai uşor de identificat. „Suntem dispuşi să facem rectificare de buget pentru a scăpa timişorenii de acest disconfort”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Cât despre cei care adoptă câini fără stăpân, pentru ca mai apoi să îi părăsească, veştile nu sunt deloc unele bune. Asta pentru că primarul promite că va asmuţi poliţia locală pe ei şi că pe lângă faptul că vor avea interzis la adopţii, vor primi şi „amenzi maxime”.  Conform contractului existent, de ridicarea câinilor se va ocupa Danyflor , însă Robu nu exclude parteneriate şi cu alte firme, în cazul în care compania nu va face faţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.