Ghinioane în lanţ pentru edilul şef Nicolae Robu. Prezent, astăzi, la ora 12 fix în centrul oraşului
pentru a inaugura un ceas în valoare de 8.000 de euro, donat de compania Elba, primarul a aşteptat în zadar ca minunea să cânte o colindă . După ce a stat vreme de zece minute cu sufletul la gură, mai ceva ca un copil în aşteptarea Moşului, Robu a conchis că de vină sunt cei care au programat dispozitivul şi că abia după ora 13 minunea va cânta. Deşi şi-a revenit miraculos de rapid după după dezamăgire, fericirea edilului a fost rapid curmată de un cetăţean nemulţumit. „Domnule, nu mai pune nimeni botul la dinastea. Un ceas ne trebuie nouă? Pe Louis Pasteur se schimbă bordurile bune. De ce nu faceţi nimic? De ce nu trimiteţi oameni acolo? Faceţi ce ne trebuie, nu ceasuri. Am fost la dumneavoastră la birou şi nu s-a rezovat”, a răcnit omul supărat. Vădit deranjat, Robu i-a tăiat-o cetăţeanului spunându-i că „am mai avut de-a face cu astfel de diversionişti şi cu scene de campanie electorală . Dacă există o problemă, să se facă o sesizare pentru ca să poată fi luate măsuri” şi ameninţând că va chema Poliţia Locală dacă mai este deranjat.
Desigur că nu toţi cei prezenţi la eveniment au fost împotriva primarului. Astfel, o doamnă a ţinut musai să îi mulţumească edilului şef pentru că „mereu aţi ţinut cu noi pensionarii”. Atât i-a trebuit lui Robu, care pe loc a popularizat faptul că „datoriile RATT au fost stinse cu bani de la Guvern şi avem bani de subvenţii, să fiţi liniştiţi”. Dar cum nu toţi oamenii vor subvenţii şi reduceri, „sceneta” s-a încheiat cu întrebarea care îl bântuire pe ediulul şef de ceva vreme încoace -„totul e frumos. Ne place ceasul, totul e bine. Dar când mutaţi Acvariul?”






