Pedelistul Cornel Sămărtinean, fostul director al Aeroportului Internaţional „Traia Vuia” Timişoara a venit, astăzi, în faţa presei să anunţe că va candida în colegiul 1 de deputaţi din partea ARD pentru că „m-am hotărât să încerc şi eu fenomenul politic şi să văd, în primul rând, dacă am ce face acolo”. În plus, în luptă l-a împins şi dorinţa de a fi pentru fiul său „un bun exemplu aspiraţional”, dar şi de a fi un parlamentar cunoscut alegătorilor din colegiu „un deputat cu faţă umană, a cărui existenţă este cunoscută”. În avalanşa de promisiuni, Sămărtinean s-a angajat şi că „niciodată nu voi vota o tăiere de salar (sic!), pensie sau alt tip de venit”, explicând că deciziile guvernului Boc de a tăia veniturile românilor a fost „o greşeală pe care trebuie să ne-o asumăm ca partid”.

De asemenea, a anunţat că va lupta pentru regionalizare deoarece „una dintre motive este că nu îndeplinim din punct de vedere al regionalizării, condiţiile de eligibilitate” şi a dat ca exemplu Polonia pentru modul  în care a absorbit fondurile europene. „O să vă dau like-uri, ăăă, link-uri, ca să vedeţi că pe anumite programe au avut rată de absorbţie de 100%”, a promis candidatul. Sămărtinean a susţinut că nu ştie de ce Monica Macovei a votat personal împotriva candidaturii sale, însă a asigurat că, în privinţa contractelor pe care le-a semnat în calitate de director pentru spaţiile comerciale care au ajuns la firma vărului lui Alin Popoviciu, nu are ce să-şi reproşeze „dimpotrivă. Şi-mi asum când spun lucrul acesta”. După care conferinţa de presă s-a încheiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.