Pedelistul Marin Popescu, fost inspector şcolar general şi candidat pentru un mandat de deputat în colegiul 8 Jimbolia din partea ARD, i-a acuzat, astăzi, pe cei de la USL că-şi fac promovare electorală în şcoli. Popescu a susţinut  că „am primit mai multe telefoane de la colegi de ai mei că reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean la cel mai înalt nivel împreună cu candidatul USL pe colegiul 8 deputaţi (pesedistul Petru Andea, n.a) şi cel de pe Senat (Matei Suciu, n.a.) au avut întâlniri cu profesorii şi părinţii în care s-a discutat despre relaţia cu Ministerul Învăţământului şi cu Politehnica. Consider că nu e fair play în condiţiile în care nu dorim să implicăm o zonă a educaţiei în politică. De ce nu s-au dus şi în alte colegii, ci doar fix în localităţile unde vor să fie aleşi?”. Cât a fost inspector şcolar general, Marin Popescu s-a remarcat, în 2011, când, la un spectacol organizat cu ocazia Olimpiadei naţionale de chimie, majoretele au avut pampoane portocalii, culoarea întregului şi a citat din ministrul Daniel Funeriu prezent la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.